Activități de publicare: Adevărul din manuscris – Editura Verum

Activități de publicare: Adevărul din manuscris – Editura Verum

                Altă activitate a Asociației constă în editarea cărților și revistelor, mizând, în special, pe susținerea autorilor. Specialiștii din cadrul Asociației se vor ocupa de stabilirea tuturor aspectelor pentru editarea manuscrisului, de la tehnoredactare/corectare, la design, până la tipărirea manuscrisului în cele mai bune condiții.

De fiecare procedură se va ocupa specialiști din domeniu, de la autori consacrați până la specialiști, în funcție de tematica lucrării. Costurile de publicare pentru lucrări sunt variabile, stabilite în funcție de operațiunile care se fac asupra manuscriselor, la cererea colaboratorilor.

Întregul proces de publicare al cărții se face în timp eficient, sub atenta supraveghere a maeștrilor literelor. Comunicarea dintre editură și autor va fi asigurată în mod continuu. Autorul poate alege oferta care i se potrivește sau chiar să o propună reprezentanților editurii, cum ar fi numărul de volume publicate, formatul lucrării, formatul manuscrisului:de la font la spațiere etc.

Așadar, autorul poate avea propria libertate privind decizia editării și poate fi consiliat de reprezentanții Asociației.

Editura Verum vine în întâmpinarea autorilor tocmai pentru a-i ajuta să-și ducă mai departe „adevărul” pe care l-au scris. „Adevărul” cuprins în paginile cărților editate are toate șansele să treacă și proba timpului, după ce a trecut de oamenii de referință în arta publicării.

Manuscrisele primite la redacție pot fi încadrate în una din colecțiile Editurii Verum, potrivit domeniului în care se încadrează manuscrisul:

Colecția Didactic – lucrări și auxiliare care pot fi folosite în scop didactic (dicționare, sinteze și  ghiduri pentru examene, manuale, reviste școlare, broșuri școlare etc.)

Colecția Eruditio – lucrări științifice din domeniul socio-uman;

Colecția Beletristic – literatură română și traduceri.

În plus, Editura Verum mai are menirea de a readuce în discuție o serie de opere de marcă ale culturii române și nu numai, prin reeditarea acestora sau publicarea publicisticii marilor personlități în volume tematice. Atenția este îndreptată și asupra reeditării unor opere de o importanță incontestabilă pentru răspândirea culturii și popularizarea unor autori de marcă.

În acest mod în portofoliul editurii vor fi întâlnite titluri importante pentru toate categoriile de vârstă și medii socio-profesionale.

            La Editura Verum adevărul din orice manuscris este pus în lumină pentru a forma concepții, a naște polemici contructive polemici etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *